Antiperspirante vs. deodorante
Deseori antiperspirantele sunt confundate cu deodorantele deși diferența dintre cei 2 termeni este una majoră! Spre deosebire de antiperspirante, deodorantele NU opresc transpirația, ci acoperă mirosul neplăcut cauzat de bacteriile de pe piele din zona axilei datorită parfumului și substanțelor antibacteriene din compoziție. Așadar, deodorantele nu sunt produsele care să ajute persoanele cu probleme de transpirație (hiperhidroza) să scape de acestea.
Antiperspirantele au o formulă specifică pentru diminuarea sau oprirea transpirației la nivelul glandelor sudoripare. Odată aplicată această formulă, se formează un dop de gel în canalul sudoripar care este eliminat în cateva zile, pe cale naturală. Pentru cazurile de transpirație severă se recomandă utilizarea unui antiperspirant performant. Aplicarea unui deodorant obișnuit nu va fi de folos. Substanța activă care stă la baza formulei antiperspirantelor eficinete este aluminiul. Studii care datează încă din secolul XX dovedesc eficacitatea Clorurii de Aluminiu în combaterea transpirației.
Perspirex este alegerea a milioane de oameni din întreaga lume de peste 40 de ani!
Transpiraţie și miros
Transpiraţia este o funcție importantă pentru organism. Ea reglează temperatura corpului prin răcirea pielii pentru a evita supraîncălzirea.
Există două cauze ale transpirației – mediul în care ne desfăşurăm activitatea şi factorii emoţionali. Adesea transpirăm când suntem activi fizic sau când suntem într-un mediu fierbinte. Transpiraţia poate apărea și atunci când suntem afectați emoțional de situații profesionale sau stresante, cum ar fi interviuri, prezentări sau examene. Transpiraţia poate fi declanșată şi de modificările hormonale asociate cu pubertatea și menopauza.
Transpiraţia în sine este inodoră - este o soluție care constă în principal din apă și sare. În medie, avem 1,6 până la 4 milioane de glande sudoripare pe tot corpul nostru și putem produce până la 1 litru de transpirație în fiecare zi. Transpiraţia se evaporă adesea pe măsuă ce se produce.
Cu toate acestea, în situații în care suntem deosebit de activi sau într-un mediu cald, putem transpira până la de 10 ori mai mult. Mirosul corpului este cauzat de bacteriile de pe suprafața pielii pe măsură ce descompun substanțele transpirației.
Despre transpirație
Transpiraţia este un produs al glandelor sudoripare. Avem milioane de glande sudoripare pe tot corpul nostru și pot fi împărțite în două tipuri:
- Glande sudoripare apocrine, care sunt prezente în foliculul de păr, cum ar fi zona axilelor.
- Glande sudoripare ecrine, care se găsesc pe suprafața pielii, pe tot corpul.
Glandele sudoripare apocrine se găsesc în principal în zonele asociate cu creșterea părului. Aceste glande sunt activate în timpul pubertății și pot avea un miros puternic datorită florei bacteriene naturale a pielii.
Glandele sudoripare ecrine se găsesc în cele mai multe zone ale corpului, cu cea mai mare concentrare pe mâini și pe tălpile picioarelor.
Transpirație excesivă
Știați că aproape o treime dintre persoane se confruntă cu problema transpirației excesive zilnic?
Excesul de transpirație este obișnuit și se poate întâmpla oricui, oricând. Cei care suferă de transpirație excesivă adoptă adesea comportamente corective obișnuite, cum ar fi evitarea strângerii mâinilor sau ridicarea brațelor.
Există, de asemenea, și cei care nu suferă zilnic de transpiraţie excesivă, dar se află în situații stresante în care transpirația poate deveni o problemă jenantă. ,,Miros? Se vede?” Acești oameni se tem de posibilitatea ca cei din jur să le descopere problema.
Excesul de transpirație poate varia de la umiditate moderată până la severă, ducând la cantităţi mari de transpirație pe îmbrăcăminte; picioare umede și mirositoare; sau mâini umede. Este o problemă obișnuită care poate afecta pe oricine, în orice moment din viață. Modificările hormonale, cum ar fi pubertatea și menopauza, sunt adesea un declanșator.